Literatura romana dincolo de frontire

Herta Muller a primit Premiul Nobel pentru Literatura în cadrul unei ceremonii la Stockholm.

Scriitoarea care se bucura de recunostinta mondiala este o vocea impotriva opresarii comuniste din Romania.Nascuta in 17 august 1953 in satul Nitchidorf,regiunea Timisoarei a resimtit profund teroriile comuniste, tatal ei, inrolat in Al doile razboi mondial isi pierde proprietatile dupa venirea comunismului iar mama sa a fost deportata pentru 5 ani intr-un lagar e munca fortata.Prietenia cu membrii Grupului de Acţiune Banat format din studenţi şi scriitori de etnie germană din România, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul comunist, a adus-o în atenţia Securităţii. Refuzand colaborarea cu Securitatea, Herta Müller a fost concediată şi expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos” la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare.
Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină şi ucide”.
Volumul de debut, „Niederungen” – „Ţinuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura, care i-a defrişat simţitor manuscrisul. Peste doi ani, cartea a fost publicată şi în Republica Federală Germania, exact aşa cum fusese scrisă de autoare. Reacţia autorităţilor din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice. Paraseste tara in anul 1987,emigrand in Republica Federala Germania neacceptand interdictia comunista.

Herta Muller, la Academia Nobel: In fata mortii ti se face sete de cuvinte

Scriitoarea Ana Blandiana a primit în luna octombrie a acestui an cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa: medalia Legiunii de Onoare în grad de Cavaler. Ceremonia de decorare a Anei Blandiana a avut loc la reşedinţa ambasadorului Franţei în România, Henri Paul.

Ana Blandiana, născută Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara) este o poetă şi o luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluţia din 1989, faimoasă disidentă şi apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viaţa civică printr-o serie de acţiuni în cadrul Alianţei Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferinţe, sesiuni ştiinţifice şi expoziţii pe tema fenomenului totalitar.

Published in: on decembrie 12, 2009 at 9:19 am  Comments (6)  

The URI to TrackBack this entry is: https://vladlacisco.wordpress.com/2009/12/12/literatura-romana-dincolo-de-frontire/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. hei, nici eu nu am regrete, dar am inteles cumva de ce uneori dreptu de a alege e chinuitor, mai ales atunci cand multi ani de zile ti s-a spus ce sa faci. poate fix de asta inca se vad urmele comunsimului

  2. Interesant blog…am sa te adaug la blogroll…

  3. treaba asta cu doamna Herta si comunismul e ca si treaba cu o vedeta din romania si un om de rand la spital. daca e cineva cunoscut se face mare tam-tam si sistemul sanitar merge ca uns, iar cand merge un neica’nimeni se fac ca ploua. eu asa vad treaba. poate ma insel (in fine, eu doar am zis nu am dat cu paru’)

    • poate e adevarat dennis.eu nu m-am gandit nici o clipa asa.sunt bucuros ca cineva aproape de tara noastra a primit un nobel.cunoscut fiind faptul ca o multor oamenii de stiinta romani le-a fost furat premiul(vezi Benga,Paulescu,Poenaru)

  4. oare sa fie singura/ul care a condamnat comunismul in scrierile sale?

    • sunt sigur ca nu e singura…cred ca pana la urma tot omul condamna comunismul.dar e bine ca macar o voce e auzita.


Lasă un comentariu